joi, 24 aprilie 2014

Cartea verbelor. Să greșești

Să greșești…  
Cu toții am făcut greșeli mai mici sau mai mari. Am simțit apăsarea grea a remușcărilor, neputința de a schimba decizii sau atitudini. Încătușat în lanțurile vinovăției. Uneori mai că ai implora pentru o dezlegare sau un canon oricât de greu ar fi el.  Zi de zi și clipă de clipă, încerci să ascunzi în cele mai adânci locuri greșelile pe care o dată, cu naivitate le-ai făcut. Să fi fost oare la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit? Uneltire? Complot? Sau poate simpla agonie...să fi persoana potrivită pentru oamenii nepotriviți. O glumă bună la care doar soarta pare să râdă cu poftă. Un pariu pe care îl pierzi de fiecare dată.  Revanșă peste revanșă, rezultate nefaste.
Oamenii greșesc mereu. Singura diferență e modul în care aceștia reacționează . Unii neagă cu desăvârșire, își poartă povara până la sfârșitul vieții. Învață să împartă patul într-un mod chiar rafinat cu vinovăția lor, s-o prețuiasca doar pentru simplul fapt că le readuce aminte că și ei sunt oameni în simțire. O, dar ce amantă încăpățânată! Ea nu te slăbește niciodată! Te insoțește în așternuturi, în paharul de vin și chiar în brațele lui!
Cealaltă categorie simte nevoia să se expună mereu la brațul vinovăției, să poarte stigmat și să plece capul. Aici, amanta este înlocuită de o soție cicălitoare care îți reamintește mereu slăbiciunile tale, îți inchide orizonturile și parcă pledează mereu în defavoarea ta. Ai evada dar nu ai putere să vezi dincolo de greșelile tale și lucrurile bune pe care le-ai făcut vreodată, să crezi în lecții învățate și în a doua sanșă.
 Te am în mine, te port în mine, în fiecare celulă și în fiecare pulsare a sângelui meu.  Mai îmi aduc aminte de momentul în care ai intrat în viața mea? Poate pe aceași ușă cu el, pe același prag. În același mod pragmatic și ireversibil. Definitiv.

Regrete? Că te-am strâns în brațe? Niciodată. Că te-am iubit? Nici pe atât. Că am fost curajoasă când am intrat în viața ta deși locul era demult ocupat? Incăpâtânare.  Greșeala? Poate. Nu însă, față de tine ci față de cei care m-au iubit mai mult ca tine.  
Vinovăție te primesc în viața mea. În cinstea celor mai mari greșeli care m-au adus la tine!    
                            

Un comentariu:

  1. Ma bucur ca ai relansat bloggul si ca te gasesc si aici. Si sa fiu si pe subiect: Nu regreta nimic din ceea ce faci si urmeaza-ti intotdeauna sufletul, chiar daca cateodata mai si greseste.Te pup dulce, Iulia :)

    RăspundețiȘtergere