"Nici o pasare nu are un zbor prea inalt, daca nu zboara cu aripi proprii! "( William Blake)
6:59. Dimineata. Apus
intors. Iesi afara prins ca intr-o
transa. Esti rece, aproape mort si totusi atat de viu pe dinauntru. Urci scara
cu scara pana la ultimul etaj. Dintr-o
data mirosul aerului incepe sa se simta mai bine. O briza si inima sarindu-ti
parca din piept. Vezi si apusul si oamenii care au pretins sa te ajute candva.
Momente de pauza. Si parca iti face bine. Si te aproprii de margine. Parca nu
ti-e mai frica de nimic. Doua blocuri alaturate…Doua lumi separate in distanta si
timp. Doi copii la colt de strada, schimba imbratisari fugare. Zambesti. O
balada a tacerii. Te urci pe margine. Privesti in jos. Si stai sa astepti sa te
impinga cineva din spate sau sa te traga inapoi. Astepti pret de cateva minute,
timp in care incepi sa fredonezi
linistit cateva versuri. Imponderabilitate. O lumina la fereastra cladirii de
vizavi. O silueta se dezbraca de intuneric si-ti zambeste, te incurajeaza si
parca te cearta ca o lasi sa astepte. Eziti si parca acum ti-a disparut
curajul. Ti-e frica. Tremuri incontrolabil. Inchizi ochii si faci un pas in
fata. Nu s-a intamplat nimic. Si tot astepti sa cazi, sa te prabusesti.
Continui sa mergi. Nici un simt. O calatorie linistita. Un refren repetat in
mod insistent in mintea ta. Dintr-o data
dechizi ochii! Bum bum: esti pe sarma, deasupra tuturor, la jumatatea drumului.
N-ai patit nimic! Te sperii cat de
departe ai ajuns…si sarma incepe parca tremure,sa cedeze. Panica, simti ca asfaltul
rece te cheama. O senzatie de sufocare si parca toti muschii iti cedeaza.
Refrenul se aude tot mai incet. Si zici ca te scufunzi cu totul. Aluneci de pe
sarma, cazi! Un gol imens. Oboseala. Renuntare... Levitezi, asa pret de cateva minute, pe urma iti strangi ultimele puteri si te agheti disperat de
sarma. Acum esti prins din nou intre doua lumi. Te straduiesti sa te mentii la suprafata
dar cei de jos te cheama, sa fii ca ei, cu ei si pentru ei. Si totusi te
incapatanezi, sa lupti contra lor. Te agiti, te razgandesti si cu un ultim efort
supraomenesc te ridici de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Si mergi, si mergi.
Si nu te uiti inapoi. Si nu asculti chemarile lor! Si pleci! Si parca esti
mandru ca ai reusit de unul singur…dar si trist ca nu te asteapta nimeni pe
marginea de vizavi. Ai ajuns. Surpriza! Silueta de mai devreme te astepta de
prea mult timp. Ai intarziat! Esti rece
ca gheata! Parca ai murit o data. Te asezi tacut pe marginea cladirii si ea se
aseaza langa tine. Ramaneti in tacere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu